Parodontologie

Boala țesuturilor de susținere a dinților generează mobilitate dentară și pierderea prematură a dinților. Numită în trecut „parodontoză” sau „boală parodontală”, ea este mai bine definită ca parodontopatie marginală progresivă și poate avea mai frecvent o formă cronică. În anumite condiții poate avea o evoluție agresivă, caracterizată prin pierderea rapidă a atașamentului gingival al dinților.
Boala are o răspândire largă la ambele sexe, cu debut din ce în ce mai timpuriu. Ea  duce la pierderea dinților, cu influențe dramatice asupra sănătății, stilului de viață și vieții sociale a celor afectați. Fiecare alimentație poate deveni un motiv de suferință, ce poate fi evitată prin prevenirea și tratamentul adecvat al bolii. Tratamentul empiric sau incomplet nu duce la vindecare, iar procesul inflamator și distructiv parodontal își continuă cursul până la pierderea dinților.

Parodontopatia este cel mai frecvent precedată de gingivită. Aceasta este o infecție bacteriană a gingiei, generată de toxinele bacteriene din placa bacteriană. Odată ce bacteriile colonizează infecțios spațiile dintre dinte și gingie, tratamentul devine mai dificil, iar boala progresează cu distrucția extinsă la nivelul ligamentelor și osului alveolar al maxilarelor.
Cele mai frecvente forme de parodontopatie marginală cuprind:

Forma cronică – cu inflamația țesuturilor de susținere, care duce la apariția pungilor parodontale adânci, mobilitate dentară și retracții gingivale. Coroana dinților pare alungită din cauza retracțiilor gingivale. Este cea mai frecventă formă de parodontopatie, cu pierderea atașamentului gingival al dinților și alternează perioade de stagnare cu etape rapid progresive ale bolii.

Forma agresivă – rapid progresivă, care apare la pacienți aparent sănătoși, cu distrucția rapidă a osului și parodonțiului, uneori având un caracter familial.

Forma necrozantă – caracteristică pacienților cu probleme imunologice, inclusiv dobândite (virale, HIV), imunosupresie medicamentoasă, malnutriție, boli hepatice grave, leucemii. Necroza apare și se extinde la nivelul ligamentelor parodontale, a gingiei și a osului alveolar.

Forme asociate cu boli sistemice – debutează la vârste tinere în corelație cu boli respiratorii, diabet zaharat sau, în cadrul bolilor cardio-vasculare, ca boli asociate.

Tratamentul bolii parodontale este complex și include:
• etape de profilaxie, detartraj și igienizări profesionale;
• etape terapeutice, unele asistate LASER;
• etape chirurgicale curative și regenerative;
• etape protetice;
• dispensarizare cu controale periodice la 3-6 luni

Pacientul este informat despre diagnosticul complet și obiectivele terapeutice individualizate în fiecare etapă, performanțele fiind vizibil mai bune la cei care se implică activ în menținerea pe termen lung a rezultatelor obținute.

În cazuri avansate, tratamentul este complex: stomatologic, chirurgical, uneori ortodontic și protetic. Împreună vom stabili diagnosticul precis și planul de tratament cu etapele necesare pentru fiecare caz în parte.

Dacă aveți întrebări sau nedumeriri cu privire la tratamentul parodontopatiei, vom fi bucuroși să vă furnizăm toate informațiile și detaliile necesare.

Laserul dentar – studiile dovedesc ca utilizarea laserului dentar ca adjuvant al scalarii si planarii radiculare mareste eficienta tratamentului si aduce beneficii importante prin distrugerea coloniilor de microbi patogeni parodontali. Utilizarea laserului aduce un plus de confort atat pentru pacient prin reducerea sau chiar absenta durerii si umflaturii post-tratament cat si medicului prin reducerea sangerarii in timpul operatiei.

 

Suntem un cabinet de practică dentară completă situat in Galaţi, str. Nea. Leonard nr 19, Bloc C15, parter, tronson 2+3, Galati România, c.p. 800402. Sunaţi-ne, sau vizitaţi-ne azi!  CONTACT

Phone: 0741-550-673
Email: contact@catalinabudei.com